Esti acolo, Doamne? Sunt eu, Aura.

Nu imi place sa vorbesc despre convingerile mele religioase.

Sunt idei, pareri, intrebari universale pe care le tin pentru mine, nu de teama, dar din sictirul de a crea polemici. La fel ca si cele politice. Ascult cand mi se vorbeste despre aceste subiecte, dau din cap, dar evit sa dezvalui credintele mele.

Concluzionez, de regula, cu a ramane de acord pe faptul ca nu suntem de acord. Si asa ramane armonie.

Nu caut raspunsuri in caile incurcate ale Domnului si daca imi este dat sa le accept, o fac, fara sa Il maniez, dar cautand in mine posibile cai alternative, mai destortocheate poate. Cred.

Ideea e ca nu ma culc pe o ureche gandidu-ma ca are cineva acolo sus grija de felul in care decurge viata mea.

Si totusi, mi s-a intamplat de curand ceva ce cred ca se intampla oricarui om intr-o stare de disperare. Nemaigasind un raspuns in rationamentul propriu, coplesita de galagia din capul meu si de dezordinea din suflet, am cazut.

Am cazut in genunchi si am inceput sa ma rog cu patos. Nu stiu cui, dar m-am rugat aproape doua ore cu umilinta si cu disperare in cautarea unei rezolvari divine. Paradoxal, nu?

Poate ca asta poate fi considerat un semn de lasitate venind din partea unei persoane care cauta sa isi croiasca drumul in viata dupa idei si principii proprii, dar in momentele in care ideile inceteaza sa mai existe, cautam raspunsuri. E o comoditate poate, gen "mai ia si Tu din greutatile mele pentru ca eu nu mai stiu cum sa le car".

Rugandu-ma, nu am avut totusi nici o revelatie divina. Surpriza? Nicidecum. Oare chiar se asteapta cineva in momentele astea sa primeasca un raspuns? Un semn? O stea cazatoare, un curcubeu, o furtuna copioasa, o aratare pe cer?

Ma rog, poate, nu pot sa vorbesc in numele altora.

Cu toate astea, la fiecare interval de a-mi transpune durerea printre lacrimi si muci ma opream si intrebam "Esti acolo Doamne? Ma mai asculti?"

Cred ca in adancul sufletului meu mi-as fi dorit sa nu fie o intrebare retorica. Mi-as fi dorit, poate, sa mi se zica ca sunt ascultata si ca voi trece cu bine peste greutati.

Dupa 2 ore de rugaciuni aprinse, cu cuvinte proprii, cu "Tatal nostru", am fost epuizata. Nici nu mai tin minte cum am cazut intr-un somn adanc, de 14-15 ore cumulate. Poate m-am linistit. Poate asta a fost raspunsul pe care l-am cautat. Pe moment, ca altfel, la ce bun? Tot indurerata m-am rezit.

Concluzia, dupa toata intamplarea asta, mergand pe idea ca Dumnezeu exista si ca de la El ne este dat totul, ar fi ca tocmai pentru aceste situatii a inventat psihologii.

Binecuvantata sa fie, deci, stiinta si evolutia in cunoasterea si intelegerea psihicului omenesc!

Fericire in regim de SF

Sunt putin fericita.

Traiesc momente in care sufletul imi tresalta la cea mai mare intensitate posibila pe care o pot crea. Nu las sa imi scape nimic.

Imi masor fericirea in felul in care sunt educata in fiecare zi sa o apreciez. In maruntisuri precum zambetul lui ca raspuns la zambetul meu, primul lucru dimineata cand deschidem ochii si ne privim.

In sarutari, mangaieri si afectiune. In simplul fapt ca cineva a inlocuit numele meu ca apelativ cu "iubita" si in toata mandria ca atunci cand mergem impreuna pe strada, mana mea mea stanga are in prelungire mana lui, unite ferm una de cealalta.

Fericirea mea inseamna sarutari in regim protector, pe frunte, pe ochi, pe obraji, pe barba. Ceva atat de simplu ca buzele lui atingand pielea mea ma face sa ma simt ca nimic din exterior nu ma poate rani, ca mi-a facut o bariera de pupici care ma vor proteja.

Sunt putin fericita. Pentru ca fericirea mea se vinde ieftin.

Restul, pana la a-mi da sufletul afara de bucurie, se masoara in frustrare si compromis.

In tot ceea ce imi doresc mai mult si stiu ca nu am voie sa cer pentru ca tot ce pentru mine este completarea fericirii marunte este etichetat ca si fantezie.

Sunt fericita da, dar nu sunt implinita.

Imi trec prin fata ochilor de un milion de ori pe zi dorintele pe care mi s-a impus sa le reprim. Faptele marete. Alea care completeaza fericirea si inchid cercul, ca sa nu ma mai impiedic si sa cad in melancolie in linii incepute si lasate neterminate.

Fericirea e un cerc, da. Un cerc croit din lucruri mici si mari impreuna, aranjate armonios, astfel incat in orice parte te-ai legana vreodata, in orice parte te-ai invarti in el, nu ai cum sa dai de altceva decat de implinire.

Si atunci stii cu adevarat ca orice e rau pe lumea asta te poate afecta pe tine, pe el, dar nu pe voi, si nu uniunea voastra, pentru ca sunteti protejati de fericirea ce v-ati cladit-o impreuna.

Dar astea sunt fantezii.

Intre timp, eu sunt putin fericita. Si ma bucur de ce am.

Draga Aura,

Draga Aura,

Tu esti un dar. Nu o indoiala ci un cadou. Nu o minune de la Dumnezeu ci un pachet cu fundita pe care iti place sa il oferi.

Nici tie nu ti-e clar inca de ce toata viata ai avut o satisfactie nemarginita sa oferi. Pana vei rezolva misterul asta veri crede in continuare ca o faci pentru ca astepti ceva inapoi, o daruire cel putin egala cu cea pe care o faci tu. Cum poti sa iti explici totusi ca nu ripostezi atunci cand aceasta reciprocitate nu exista?

Pentru ca esti tu insuti esti un dar.

Uitandu-te inapoi, te-ai oferit neconditionat fie ca ti s-a cerut acest lucru sau nu. Nu te-ai dat inapoi de la a te darui integral, fizic, emotional, intelectual, oricui te-ar fi primit.

Stiu ca nu te intrebi de ce ai facut asta. De ce faci asta. De ce oferi continuu. De ce te oferi continuu. Stii prea bine.

Stii de ce pentru tine nu mai exista timp de pierdut, de ce te grabesti sa faci tot ce iti trece prin suflet, de ce te arunci fara masuri de protectie fara sa te gandesti la consecinte. De ce pentru tine nu exista planuri de viitor ci exista ACUM. Dai tot si vrei tot cu singura conditie sa fie acum. Cat mai repede cel putin.

Ce-i aia rabdare? Planificare? Asteptarea unui viitor mai bun? Prostii...

Nu a exista niciodata nimic mai bun sau nimic mai rau decat ce se intampla acum. Ca au fost si greseli si au existat si regrete asta nu are sa fie decat o mandrie a lucrului facut.

Multi nu au cum sa inteleaga asta. Multi, cu capul mai pe umeri cum s-ar zice, ar astepta ocazia unui lucru bine facut decat intensitatea unui lucru facut in graba. Ei nu te inteleg pe tine si tu nu ii intelegi pe ei.

Tu ai trait pronfunzimea de a-ti vedea minunea de frate stingandu-se la o varsta la care isi incepea viata. Cea pe care ar fi vrut sa o planuiasca in asa fel incat lucrurile sa fie facute cu cap, la timpul lor, asezate si aranjate frumos pe de-a lungul vietii. O viata pe care a pierdut-o. Sanse pe care le-a pierdut.

Tu nu o sa uiti niciodata momentul in care ti-ai promis ca de acum inainte nu o sa pierzi nici o ocazie sa faci ce simti, ce iti doresti. Si de atunci ai inceput sa te daruiesti fara regrete.

Draga Aura...

Tu esti un dar. O indoiala.

Oamenii din viata ta se indoiesc constant de deciziile pripite si impulsive pe care le iei. Pentru ca ei nu inteleg.

Dar Aura, tu ii intelegi pe ei? Intelegi ca restul nu au trecut prin schimbarile emotionale prin care ai trecut tu si nu si-au jurat sa traiasca intr-un an cat ei ar vrea sa traiasca in 10, dar in felul lor, cu pasii pe care ei considera ca nu trebuie sariti? Ca pentru altii perfectiunea nu sta in ACUM ci sta intr-un mai in colo planificat cu atentie.

Nici tu, dar nici ei nu aveti intentii rele. Toti vreti fericire. Sau macar stabilitate. Sau macar ceva atat de simplu cum ar fi "sa fie bine".

Draga Aura.

Nu te imbufna. Atata timp cat esti singura pe lume ai dreptul sa traiesti ce vrei, cum vrei. Insa o data ce vrei sa imparti nemarginirea trairilor la 2, 3, 5, 17...cat or fi, trebuie sa cauti sa iti stapanesti dorinta de ACUM, pentru a respecta dorinta celorlalti de a crea momentele perfecte atunci cand considera ei de cuviinta. Nu e de datoria ta sa educi o lume intreaga sa traiasca la intensitatea la care traiesti tu.

Si daca nu intelegi asta, e perfect de inteles si nu te condamn. Ei nu stiu ce simti tu si de ce simti asa de puternic. Ei se intreaba de ce tu de daruiesti cu atata ardoare. Fa-o. Fa-o daca te simti bine, dar incetineste pasul atat cat sa respecti ritmul celor din jurul tau si nu te supara cand ritmurile nu coincid.

Nu uita, asta nu trebuie sa te sperie, asta nu inseamna ca ti se ofera mai putina dragoste. Ci inseamna ca fiecare si-a facut poate, la randul lor o promisiune de a face lucrurile intr-un fel in care ei au considerat bine si corect pentru ei. Cauta o cale de mijloc.

Draga Aura,

Nu esti singura. Nu esti ignorata. Esti iubita, de fiecare om din viata ta in felul in care stiu ei sa o faca. Apreciaza asta si nu te pierde, daruieste in continuare cum stii tu de mult si de intens si asteapta-te la o reciprocitate croita in felul in care fiecare si-a construit-o, nu cum ti-ai fi dorit tu sa o faca.


Cu drag,

Aura

Te-am iubit.

Eu te-am iubit, de fapt, inainte sa te iubesc.

Te iubeam in fiecare zi, insa nu puteam corela ceea ce simteam cu ceea ce credeam ca nu exista. Te-am iubit cu fiecare zambet, cu fiecare discutie triviala, cu fiecare gluma trecatoare. Nu am stiut, dar inainte sa te iubesc, te iubeam deja.

Te-am iubit de cand te-am sarutat prima oara, din prima dimineata cand m-am trezit langa tine, de prima oara cand am facut un contract verbal al non-relatiei noastre, acel contract numit simplu "Intelegere".

Te-am iubit joi. In joia aceea in care m-ai trezit devreme sa iti respecti promisiunea de a iesi pentru prima oara cu mine in lume. Te-am iubit toata ziua. Te-am iubit chiar si cand nu ai mai vrut sa ma mai vrei. Cand ai plecat, cand te-ai intors si ai plecat din nou, doar ca sa te intorci din nou la mine.

Te-am iubit cu ardoare cand ai devenit iubitul meu, si am tras cortina de peste intelegerea noastra, transformand-o astfel, intr-o poveste magica de dragoste.

Am stiut ca te iubesc inainte sa ma iubesti inapoi. Te iubeam in fiecare dimineata cand venai la mine la cafea si ne intindeam la vorba pana tarziu in noapte. Te iubeam mai mult cu fiecare sarutare, cu fiecare atingere, cu fiecare orgasm.

Ai devenit rapid motivul pentru care diminetile imi erau mai senine, zilele mai pline de sens, si noptile mai pline de sperante.

Te-am iubit cand mi-ai pus pe deget un inel si ne-am sarutat intr-un val de sperante ce au sa se transforme in "pentru totdeauna". Impreuna.

Te-am iubit joi. In joia in care ai plecat te-am iubit cu dor si cu amaraciune. Tot ce am simtit vreodata pentru tine s-a amplificat de mii de ori cand m-am intors acasa si incercand sa pasesc in camera noastra colorata de vise am simtit lacrimile ce le-am inghitit pana atunci. Nu am putut intra. Nu mai era camera noastra. Nu mai erai tu.

Astazi te iubesc mai mult decat ieri, si de fiecare data cand trag aer in sufletul meu gol, ma indragostesc si mai tare de tine.

Acum dorm pe partea ta de pat. Pe perna ta. Mai tresar si ma trezesc in timpul noptii sa iti caut trupul in intuneric si tot ce aud e cum urla patul de absenta ta. Tot ce vad in jurul meu urla de absenta ta.

Cand simt ca cedez, te caut in suflet si te simt inca acolo, cald. Iti simt pielea si mirosul trupului din momentele in care te rugam sa ma tii strans la piept sa nu uit nimic. E totul acolo. Amintirea a ceea ce am simtit in momentele acelea. Caldura ta, sufletul tau. Tu, dragostea. Tot ce m-ai facut vreodata sa traiesc. E acolo. Si caut sa ma refugiez in mine, cautandu-te, pentru ca nu pot suporta idea ca nu mai creem amintiri noi, impreuna, in fiecare zi.

Eu te-am iubit, inca dinainte sa te iubesc. Si chiar daca acum iubirea s-a transformat intr-un dor de nedescris stiu ca ceea ce simt nu are sa se stinga. Acum sunt sigura, mai sigura ca niciodata.

Acum stiu, te voi mai iubi mult timp dupa ce te-am iubit.

Picture this, perfectly framed...

you think you're gonna to live your life alone
in darkness
and seclusion
yeah I know
you've been out there
tried to mix with those animals
and it just left you full of humiliated confusion
so you stagger back home
and wait for nothing
but the solitary refinement of your room spits you back out onto the street
and now you're desperate
and in need of human contact
and then
you meet me
and you whole world changes
because everything I say is everything you've ever wanted to hear
so you drop all your defenses and you drop all your fears
and you trust me completely
I'm perfect
in every way
cause I make you feel so strong and so powerful inside
you feel so lucky
but your ego obscures reality
and you never bother to wonder why
things are going so well.
I'll hide behind a smile
and understanding eyes
and I'll tell you things that you already know
so you can say
I really identify with you, so much
and all the time that you're needing me
is just the time that I'm bleeding you
don't you get it yet?
I'll come to you like an affliction
and I'll leave you like an addiction
you'll never forget me.

you wanna know why?
cause I'm a liar
yeah I'm a liar
I'll rip your mind out
I'll burn your soul
I'll turn you into me
I'll turn you into me

Extindere Zen

You know what really wacks my weasel?

Nu vreau sa mai scriu despre mine. Stiu pe cineva. My people know some people who are in love dar circumstantele ii despart ametitor desi fizic sunt aproape unul de celalalt. Asta ma scoate din sarite. Mi-as dori sa ii vad impreuna. Cred ca tot din egoism...cum o veni asta?
Atat, acum o sa scriu despre mine :)
I am on happy pills deci am o stare de euforie si extaz si e sambata si e ploaie in Ploiesti si sunt in pijamale cu ratuste.
Mircea Baniciu imi aduce aminte de cele mai frumoase momente din dragoste din viata mea. Deseori si Vintila.
Vreau sa am parte de momente minunate din nou, de sarutari furate si de piruete in parc.
Frumosul meu balet al romantelor va reveni.

Prejudecata omeneasca arunce in cale-ti cu noroi...

Eu intre timp am chef din nou de o nebunie.
Revin.

Omagiu lui "5"

Vezi tu...
Poate ca mi-am imaginat copilaresc ca ai sa ma suni.

Ai fi vrut sa suni pe altcineva dar dintr-o mare greseala, ori o vaga rutina, m-ai sunat pe mine.
-Futu-i...
-Poftim?
-Saluuut!
Esti bine educat si stii ca daca tot ti-am raspuns nu poti sa imi inchizi pur si simplu asa ca incepem sa avem conversatii marunte. Te simt dupa glas ca te grabesti sa inchizi dar eu continui sa iti povestesc despre cea mai noua viata a mea.
Nici nu mai trag aer in piept, sunt asa de bucuroasa ca am ocazia sa te anunt ca sunt cea mai implinita fiinta care ti-a trecut vreodata prin brate. E sentimentul ala universal pe care il am cand vorbesc cu o persoana care m-a vazut imprastiata ultima oara. Acum va trebui sa stai sa asculti despre cat de bine imi merge. Cat de mult m-am schimbat si cum mi s-a insenintat viata. Cum,in ultima vreme dau mai multa importanta lucrurilor cu aspect optimist si ma plimb prin parcuri si sunt relaxata.
Cum fac program de voluntariat si plantez copaci si ajut oamenii cu handicap si in timpul liber pictez si lumea imi cumpara tablourile cu mii de euro. Ma intelegi, nu?
Te faci ca participi interesat la discutie si imi spui ca ai situt mereu ca artistul din mine va face revolutie. Si atunci iti povestesc cum am cantat intr-un bar ai carui pereti i-am pictat cu degetele in timp ce ii dictam dactilografului ultimul meu roman. Nu ai nici o reactie.
Deci am viata in mainile mele si nu mai depind de nimeni.
Si nu mai sunt nevolnica, implicit nu mai am nevoie de tine. Nu? Nu!
Pot sa am grija de mine.
Tu nu ai sa intri in discutia asta nici cu forta. Oricum te zgarii pe ochi ca ai nimerit sa vorbesti cu mine. Mai spui cate un "ihi" sau "ma
bucur pentru tine" dar nu imi povestesti de tine.
-Hai ca am vorbit intruna, spune-mi despre tine. Ce faci? Cum iti e viata?
-Eh, stii tu, munca multa...
-Cata discretie.
-Da. Nu am ce sa zic. Eu nu pictez cerul cu vise.
Vreau sa iti spun inca multe dar stiu ca nu e loc de ele. Ma opresc din vorbit, oftez si pun capul pe perna cu telefonul lipit de ureche. Tu taci, astepti sa iti zic ceva gen "bine, ne mai auzim noi".
Atunci ma las coplesita si fac eterna greseala.
-Stii ce zi e azi?
-Da. E 5!
O spui cu un sictir cu o mandrie incredibila, ca si cum aia ar fi fost intrebarea cheie a
unui concurs televizat. Esti de neclintit.
Anul trecut, pe 5 Septembrie ai planuit cea mai frumoasa seara pentru noi. Mi te imaginez stand la cafeneaua aia, asteptandu-ma cu o expresie de scolar indragostit, uitandu-te la ceas, fiind subiect de chicoteala pentru trecatori. Stiu ca nu m-ai iertat nici acum ca nu am venit. Pentru acea cruciala jumatate de ora nu ma vei ierta niciodata. Nu ai avut mila ca mi-am petrecut restul serii plangand pe borduri. Te-am ranit in orgoliu.
Dar tu...
Tu cumparasei bilete la festivalul de jazz...
Cat te-am adorat pentru asta.
-Am un apel in asteptare.
-E o scuza?
-De ce sa mai caut scuze? Oricum nu mai scap de tine. Chiar ma suna cineva.
-Si ce? Ii suni inapoi, nu e politicos sa inchizi.
-Hai sa n-o mai lungim.
Ma musc de toate colturile buzelor de repetate ori. Tu chiar m-ai sunat din greseala. Tu chiar nu stii ce zi e azi. Tu chiar vrei sa-mi inchizi.
-Nu. Let's paint the town red...
-Te rog, nu face asta.
Stiu ca sunt insistenta cand ma entuziazmez. Dar sunt adorabila, de cele mai multe ori nu poti sa-mi rezisti. Aici nu e cazul, stiu ca intrec calul. E cazul sa imi sterg baluta epica si sa termin aceasta conversatie asa cum a inceput, ca o greseala.
Imi ridic capul de pe perna si ma asez linistita pe marginea patului, picior peste picior, sprijinindu-mi capul in palma.
-Ar trebui sa iei totusi apelul ala.
-Bine. Mi-a parut bine sa te aud, sa stii.
-Si mie.
-Bon anniversaire!
-Bon anniversaire,mon chaton!




...Ar fi trebuit sa ma suni...