Picture this, perfectly framed...

you think you're gonna to live your life alone
in darkness
and seclusion
yeah I know
you've been out there
tried to mix with those animals
and it just left you full of humiliated confusion
so you stagger back home
and wait for nothing
but the solitary refinement of your room spits you back out onto the street
and now you're desperate
and in need of human contact
and then
you meet me
and you whole world changes
because everything I say is everything you've ever wanted to hear
so you drop all your defenses and you drop all your fears
and you trust me completely
I'm perfect
in every way
cause I make you feel so strong and so powerful inside
you feel so lucky
but your ego obscures reality
and you never bother to wonder why
things are going so well.
I'll hide behind a smile
and understanding eyes
and I'll tell you things that you already know
so you can say
I really identify with you, so much
and all the time that you're needing me
is just the time that I'm bleeding you
don't you get it yet?
I'll come to you like an affliction
and I'll leave you like an addiction
you'll never forget me.

you wanna know why?
cause I'm a liar
yeah I'm a liar
I'll rip your mind out
I'll burn your soul
I'll turn you into me
I'll turn you into me

Extindere Zen

You know what really wacks my weasel?

Nu vreau sa mai scriu despre mine. Stiu pe cineva. My people know some people who are in love dar circumstantele ii despart ametitor desi fizic sunt aproape unul de celalalt. Asta ma scoate din sarite. Mi-as dori sa ii vad impreuna. Cred ca tot din egoism...cum o veni asta?
Atat, acum o sa scriu despre mine :)
I am on happy pills deci am o stare de euforie si extaz si e sambata si e ploaie in Ploiesti si sunt in pijamale cu ratuste.
Mircea Baniciu imi aduce aminte de cele mai frumoase momente din dragoste din viata mea. Deseori si Vintila.
Vreau sa am parte de momente minunate din nou, de sarutari furate si de piruete in parc.
Frumosul meu balet al romantelor va reveni.

Prejudecata omeneasca arunce in cale-ti cu noroi...

Eu intre timp am chef din nou de o nebunie.
Revin.

Omagiu lui "5"

Vezi tu...
Poate ca mi-am imaginat copilaresc ca ai sa ma suni.

Ai fi vrut sa suni pe altcineva dar dintr-o mare greseala, ori o vaga rutina, m-ai sunat pe mine.
-Futu-i...
-Poftim?
-Saluuut!
Esti bine educat si stii ca daca tot ti-am raspuns nu poti sa imi inchizi pur si simplu asa ca incepem sa avem conversatii marunte. Te simt dupa glas ca te grabesti sa inchizi dar eu continui sa iti povestesc despre cea mai noua viata a mea.
Nici nu mai trag aer in piept, sunt asa de bucuroasa ca am ocazia sa te anunt ca sunt cea mai implinita fiinta care ti-a trecut vreodata prin brate. E sentimentul ala universal pe care il am cand vorbesc cu o persoana care m-a vazut imprastiata ultima oara. Acum va trebui sa stai sa asculti despre cat de bine imi merge. Cat de mult m-am schimbat si cum mi s-a insenintat viata. Cum,in ultima vreme dau mai multa importanta lucrurilor cu aspect optimist si ma plimb prin parcuri si sunt relaxata.
Cum fac program de voluntariat si plantez copaci si ajut oamenii cu handicap si in timpul liber pictez si lumea imi cumpara tablourile cu mii de euro. Ma intelegi, nu?
Te faci ca participi interesat la discutie si imi spui ca ai situt mereu ca artistul din mine va face revolutie. Si atunci iti povestesc cum am cantat intr-un bar ai carui pereti i-am pictat cu degetele in timp ce ii dictam dactilografului ultimul meu roman. Nu ai nici o reactie.
Deci am viata in mainile mele si nu mai depind de nimeni.
Si nu mai sunt nevolnica, implicit nu mai am nevoie de tine. Nu? Nu!
Pot sa am grija de mine.
Tu nu ai sa intri in discutia asta nici cu forta. Oricum te zgarii pe ochi ca ai nimerit sa vorbesti cu mine. Mai spui cate un "ihi" sau "ma
bucur pentru tine" dar nu imi povestesti de tine.
-Hai ca am vorbit intruna, spune-mi despre tine. Ce faci? Cum iti e viata?
-Eh, stii tu, munca multa...
-Cata discretie.
-Da. Nu am ce sa zic. Eu nu pictez cerul cu vise.
Vreau sa iti spun inca multe dar stiu ca nu e loc de ele. Ma opresc din vorbit, oftez si pun capul pe perna cu telefonul lipit de ureche. Tu taci, astepti sa iti zic ceva gen "bine, ne mai auzim noi".
Atunci ma las coplesita si fac eterna greseala.
-Stii ce zi e azi?
-Da. E 5!
O spui cu un sictir cu o mandrie incredibila, ca si cum aia ar fi fost intrebarea cheie a
unui concurs televizat. Esti de neclintit.
Anul trecut, pe 5 Septembrie ai planuit cea mai frumoasa seara pentru noi. Mi te imaginez stand la cafeneaua aia, asteptandu-ma cu o expresie de scolar indragostit, uitandu-te la ceas, fiind subiect de chicoteala pentru trecatori. Stiu ca nu m-ai iertat nici acum ca nu am venit. Pentru acea cruciala jumatate de ora nu ma vei ierta niciodata. Nu ai avut mila ca mi-am petrecut restul serii plangand pe borduri. Te-am ranit in orgoliu.
Dar tu...
Tu cumparasei bilete la festivalul de jazz...
Cat te-am adorat pentru asta.
-Am un apel in asteptare.
-E o scuza?
-De ce sa mai caut scuze? Oricum nu mai scap de tine. Chiar ma suna cineva.
-Si ce? Ii suni inapoi, nu e politicos sa inchizi.
-Hai sa n-o mai lungim.
Ma musc de toate colturile buzelor de repetate ori. Tu chiar m-ai sunat din greseala. Tu chiar nu stii ce zi e azi. Tu chiar vrei sa-mi inchizi.
-Nu. Let's paint the town red...
-Te rog, nu face asta.
Stiu ca sunt insistenta cand ma entuziazmez. Dar sunt adorabila, de cele mai multe ori nu poti sa-mi rezisti. Aici nu e cazul, stiu ca intrec calul. E cazul sa imi sterg baluta epica si sa termin aceasta conversatie asa cum a inceput, ca o greseala.
Imi ridic capul de pe perna si ma asez linistita pe marginea patului, picior peste picior, sprijinindu-mi capul in palma.
-Ar trebui sa iei totusi apelul ala.
-Bine. Mi-a parut bine sa te aud, sa stii.
-Si mie.
-Bon anniversaire!
-Bon anniversaire,mon chaton!




...Ar fi trebuit sa ma suni...