Fericire in regim de SF

Sunt putin fericita.

Traiesc momente in care sufletul imi tresalta la cea mai mare intensitate posibila pe care o pot crea. Nu las sa imi scape nimic.

Imi masor fericirea in felul in care sunt educata in fiecare zi sa o apreciez. In maruntisuri precum zambetul lui ca raspuns la zambetul meu, primul lucru dimineata cand deschidem ochii si ne privim.

In sarutari, mangaieri si afectiune. In simplul fapt ca cineva a inlocuit numele meu ca apelativ cu "iubita" si in toata mandria ca atunci cand mergem impreuna pe strada, mana mea mea stanga are in prelungire mana lui, unite ferm una de cealalta.

Fericirea mea inseamna sarutari in regim protector, pe frunte, pe ochi, pe obraji, pe barba. Ceva atat de simplu ca buzele lui atingand pielea mea ma face sa ma simt ca nimic din exterior nu ma poate rani, ca mi-a facut o bariera de pupici care ma vor proteja.

Sunt putin fericita. Pentru ca fericirea mea se vinde ieftin.

Restul, pana la a-mi da sufletul afara de bucurie, se masoara in frustrare si compromis.

In tot ceea ce imi doresc mai mult si stiu ca nu am voie sa cer pentru ca tot ce pentru mine este completarea fericirii marunte este etichetat ca si fantezie.

Sunt fericita da, dar nu sunt implinita.

Imi trec prin fata ochilor de un milion de ori pe zi dorintele pe care mi s-a impus sa le reprim. Faptele marete. Alea care completeaza fericirea si inchid cercul, ca sa nu ma mai impiedic si sa cad in melancolie in linii incepute si lasate neterminate.

Fericirea e un cerc, da. Un cerc croit din lucruri mici si mari impreuna, aranjate armonios, astfel incat in orice parte te-ai legana vreodata, in orice parte te-ai invarti in el, nu ai cum sa dai de altceva decat de implinire.

Si atunci stii cu adevarat ca orice e rau pe lumea asta te poate afecta pe tine, pe el, dar nu pe voi, si nu uniunea voastra, pentru ca sunteti protejati de fericirea ce v-ati cladit-o impreuna.

Dar astea sunt fantezii.

Intre timp, eu sunt putin fericita. Si ma bucur de ce am.